Femeile de pe la noi.

Mi-e dor in ultimul timp de ele.
De femeile alea care privesc cu hotarare, nu cu pisiceala, care poarta parul cochet si simplu, nu lins, lung si apretat.

De cele care iau decizii, care poarta de grija, care fac de mancare, merg la serviciu, se supara, iubesc, au copii pe care ii cearta si-i mangaie din priviri si vorbe.
Femei cu parul alb pentru ca e clasic sau in coc pentru ca e chic si practic; care poarta hainele cu non-salanta si lejeritate; care merg in fuste lungi, cand lumea merge in fuste scurte; care merg in rochii, cand lumea merge in pantaloni.
Care stiu ce vor si-si insusesc ceea ce au. Care nu traiesc pentru ele-ele si nici pentru ele-lucruri.
Care au riduri, dar fruntea senina.

Femeile care fac dulceturi cu drag, care nu vorbesc despre viata lor privata decat in cateva cuvinte.
Care zambesc in sute de imagini si fulgera din colturi de sprancene.
Cele care au povesti de spus, cele care sunt o poveste.

Femeile dupa care se scriu romane sau macar un foileton scurt.
Cu saluri, brose, camasi de noapte si pantofi cu toc. Cu blandeturi si tandreturi si mai ales cumintenie.
In minte.

De femeile puternice de pe la noi.

Advertisement